Stirile National TV
Chemarea mării poate fi mortală
Marea face, în continuare, victime în rândul turiștilor imprudenți. Un bărbat de 53 de ani, din Slobozia, aflat în stațiunea Jupiter, s-a aventurat în valurile agitate, vineri, deşi era arborat steagul roşu. Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, omul era în stop cardio-respirator când a fost adus la mal de salvamari, iar măsurile de resuscitare nu au dat niciun rezultat și a fost declarat decesul. Totodată, a fost găsit, pe plaja din Eforie Nord, trupul neînsuflețit al unui tânăr de 25 de ani, din judeţul Olt. Conform informațiilor transmise de ISU „Dobrogea”, tânărul a intrat în apa mării miercuri-seară și nu a mai revenit la mal. Ministerul Afacerilor Interne a lansat, la începutul lunii august, un apel către turiştii de pe litoral. Mesajul a fost transmis chiar în ziua în care s-au înecat un salvamar şi doi turişti. ”NU VĂ MAI RISCAŢI VIAŢA! Astăzi, trei persoane au murit înecate, în doar câteva ore”, este apelul lansat de minister. Conform regulilor, atunci când este arborat steagul roşu, nimeni nu are voie să intre în apă, nici măcar salvamarii.