Stirile National TV
Chiriașii Primăriei Timișoara, nevoiți să suporte condiții mizere
Condiții mizere pentru oamenii care locuiesc în clădirile primăriei Timișoara. Aceştia se plâng că rezistă cu greu în locuinţele pline de mucegai și miros insuportabil. Acoperişul este găurit şi le plouă în casă.
VOX "La fiecare ploaie stați cu ligheanele prin casă. La fiecare ploaie mai mare, dar dacă n-am fost acasă, parchetul uitați-l că s-a umflat."
Unul dintre chiriaşi spune că din cauza condiţiilor deplorabile din locuinţă, soția sa, bolnavă de astm, a fost nevoită să plece de acasă.
VOX "Soția mea a plecat la un fin în Austria, pentu faptul că fiind bolnavă de astm, mirosul de umezeală, mai ales după ploaie, declanșa. Deci, practic, a fost nevoită să se mute din casă din cauza problemelor. Da."
Deși anul trecut omul a vrut să repare acoperișul casei pe banii lui, angajații primăriei nu l-au lăsat, pe motiv că se vor ocupa ei de tot. Chiriaşul nu cere un acoperiș nou. Tot ce își dorește este să nu îi mai plouă în casă.
VOX "Deci acum un an am vrut să reparăm acoperișul pe banii noștri. Să nu cumva să faceți așa ceva. Facem noi tot. N-a făcut nimic."
VOX "Eu nu vreau acoperiș nou. Vreau să nu mai plouă."
Pe de altă parte, autoritățile recunosc că ar trebui să ia măsuri pentru a remedia situația.
NICOLAE ROBU, primar, Timișoara "Pentru toate clădirile ce aparțin primăriei, evident că primăria este responsabilă de starea lor și primăria trebuie să facă demersurile pentru întreținere, pentru reparație."
Bărbatul așteaptă un răspuns din partea Primăriei de mai bine de un an.