Ciobanii, îngrijorați de cererea redusă de carne de miel



Îngrijorare în rândul oierilor, cu o săptămână înaintea Paștelui! Românii nu se mai înghesuie la stâne, ca în anii trecuți, ca să cumpere carne de miel pentru masa de Paște. În ton cu vremurile, ciobanii s-au reorientat și își oferă marfa pe rețelele de socializare. Stelu Crâncu, de loc din satul Ciolănești, județul Vrancea, are 400 de miei. Omul spune că, în ultimii șase ani, nu a schimbat deloc prețul, deși cheltuielile au crescut cu 35 la sută. Oierii spun că, la cum merg vânzările, nu reușesc să-și acopere nici măcar cheltuiala cu furajele de peste iarnă.

VOX "Este un an cu emoții , chiar sunt foarte slabe cererile. Sunt miei buni, între 10-20 kg în carcasă.”

VOX "Sunt o parte din clienți care stiu deja ferma și vin și își aleg mielul direct din fermă."

În Vrancea s-au vândut, până acum, peste 10.000 de miei sub prețul cerut de ciobani. Aceștia se plâng că pierd bani și pentru sacrificarea mieilor.

ADRIAN RĂDULESCU, purtător de cuvânt, D.S.V.S.A. Vrancea "În ceea ce privește sacrificarea mieilor, pe de-o parte se realizeaza în abatoare, în locuri autorizate sanitar - veterinar. În perioada 3-7 aprilie se vor sacrifica mieii de la producatorii particulari în zona Obor, în punctul temporar de sacrificiu."

Mai mult, crescătorii de oi stau și cu grija actelor. Dacă nu au toate documentele în regulă, amenzile sunt între 20.000 și 30.000 de lei. Autoritățile sfătuiesc populația să cumpere produsele alimentare pentru masa de Paște, inclusiv carnea de miel, numai din spaţii sau unităţi înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar. În plus, medicii atrag atenția că nu ste recomandată carnea mielului cu o greutate sub 10 kilograme, deoarece conţine mult colagen şi este greu de digerat.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook