Stirile National TV
Cioroianu, somat să-și dea demisia
Scandalul plagiatului în cazul tezelor de doctorat face victime colaterale. Președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, deputatul USR Iulian Bulai, cere demisia directorului Bibliotecii Naționale a României, Adrian Cioroianu. USR a demarat, vinerea trecută, un maraton de transcriere a tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, teză care poate fi consultată doar la două calculatoare din incinta Bibliotecii Naționale, în regim offline. Adrian Cioroianu a fost invitat, luni, de Iulian Bulai, la o discuție privind blocajul în accesarea tezelor de doctorat și pentru identificarea soluțiilor legale și administrative de rezolvare a situației. Potrivit lui Bulai, Cioroianu ar fi refuzat invitația la dialog, pe motiv că nu are de ce să discute probleme ale Parlamentului. ”Ca urmare a lipsei de soluții pentru un acces mai facil la arhiva Bibliotecii Naționale, pentru faptul că nu transparentizați (cu acces mai ușor la text) tezele de doctorat, și pentru lipsa de dialog constructiv și refuzul de a veni în Parlamentul României pentru o discuție legată de Biblioteca Națională a României, vă cer, în numele USR, să vă dați imediat demisia”, i-a transmis Iulian Bulai lui Cioroianu, pe pagina sa de Facebook.