Stirile National TV
Cîțu, fără imunitate
Florin Cîțu a rămas fără imunitate, în urma votului de miercuri al Senatului României. 90 de senatori au votat pentru ridicarea imunității, doi au fost împotrivă, iar trei nu au votat deloc. Înainte de ședința de plen, Comisia juridică a Senatului a acordat, în unanimitate, un punct de vedere favorabil solicitării DNA privind ridicarea imunității parlamentare a senatorului Florin Cîțu, în vederea efectuării urmăririi penale a acestuia, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor din pandemie. În timpul dezbaterilor din plenul Senatului, Florin Cîţu a declarat că a pus pe primul loc sănătatea românilor, libertăţile individuale şi economice. ”Ca premier, acţiunile mele au fost îndreptate către ieşirea cât mai rapidă din pandemie. Lăsăm Justiţia să-şi facă treaba”, a precizat fostul șef al Executivului. Luni, preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, cererile aprobate privind urmărirea penală a foştilor miniştri ai Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, în dosarul privind săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu în achiziţia de vaccinuri din pandemie.