Stirile National TV
Clarificări privind hrana din insecte
Cum ar trebui etichetate produsele care conţin proteine din insecte și ce loc ar trebui să ocupe în circuitul comercial? Sunt întrebări adresate românilor de către șeful Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţa şi Armonizare Europeană din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
ALEXANDRA VLAD, reporter ”Sunt două aspecte care ar trebui clarificate. Dacă produsele care conţin proteine obţinute din greier, larva gândacului de bălegar, viermele galben de făină şi lăcusta migratoare ar trebui etichetate în mod clar şi dacă ar trebui vândute doar pe rafturi special alocate. Este punctată, astfel, problema opțiunii consumatorilor cu privire la posibilitatea de a distinge şi diferenţia produsele care conţin proteine din insecte, aprobate de Comisia Europeană ca ”Novel food”.”
Începând din anul 2021, Comisia Europeană a autorizat includerea a patru insecte pe lista produselor ce pot fi utilizate în alimentație. În Uniunea Europeană, start-up-urile concentrate pe creşterea insectelor au luat avânt. Cu atât mai mult, cu cât autorităţile de la Bruxelles au alocat fonduri pentru cercetare şi facilităţi de producţie. Câteva țări, printre care Belgia şi Olanda, au permis, deja, comercializare alimentelor care conţin insecte. În Ungaria, Ministerul Agriculturii va modifica regulamentul de etichetare a alimentelor, pentru o informare corectă a cumpărătorilor, astfel încât produsele care conţin proteine din insecte să poată fi distinse şi separate pe rafturile magazinelor.