Stirile National TV
Cod galben și cod portocaliu de ninsori și viscol
Avertizări de de vreme rea pentru acest weekend, emise, astăzi, de Administrația Națională de Meteorologie! Vineri, de la ora 19:00 până duminică, la ora 18:00, este în vigoare o informare meteorologică de ninsori, lapoviță, ploi și polei valabilă pentru toată țara.
COSMINA STOIAN, reporter ”Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de ninsori abundente şi intensificări ale vântului în Banat, cea mai mare parte a Crişanei, vestul şi sudul Transilvaniei, vestul şi nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, Occidentali şi de Curbură. De sâmbătă dimineaţă, intră în vigoare codul portocaliu de ninsori abundente şi viscol în judeţele Timiş şi Caraş-Severin şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.”
În noaptea de vineri spre sâmbătă vor fi mai ales ninsori, iar, din a doua parte a zilei de sâmbătă, în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și, local, în Transilvania vor fi precipitații sub formă de ploi și lapoviță. Atenție, pe șosele se va forma polei, așa că șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență. Local, precipitațiile vor fi importante cantitativ. De vineri, de la ora 23:00, și pana duminică, la ora 18:00, va fi în vigoare un cod galben de ninsori și vânt. În plus, la munte va ninge viscolit. De sâmbătă, de la ora 06:00, până duminică, la ora 12:00, va fi valabil un cod portocaliu de ninsori si viscol. Meteorologii spun că, în zonele vizate de atenționările de ninsori, se va depune un strat gros de zăpadă.