Stirile National TV
Cod roșu de furtuni, prăpăd în țară
Codul roșu și portocaliu de vijelii a făcut prăpăd în mai multe zone ale țării. Natura s-a dezlănţuit cu rafale ce au depăşit și 100 de kilometri pe oră, iar grindina a fost de dimensiuni foarte mari. Urmele bucăţilor de gheaţă căzute cu putere se puteau vedea pe faţadele mai multor clădiri. Acoperișuri au fost luate de vânt, multe grădini au fost distruse, iar mai mulți copaci au fost puși la pământ sau doborâți peste mașini. Totodată, mai mulți stâlpi de electricitate au fost puși la pământ. Multe străzi au fost inundate, vehiculele au rămas blocate pe străzi și unele semafoare nu au mai funcționat. Pe câmp, recoltele agricultorilor, care reprezintă o sursă vitală de venit pentru multe familii, au fost complet distruse. Autoritățile din mai multe județe au declarat stare de urgență și au început evaluarea pagubelor, încercând să ofere ajutor cât mai rapid celor afectați. O viitură a inundat un drum comunal din localitatea Ardan din județul Bistrița-Năsăud. Drumul este impracticabil deoarece apa are adâncimea de aproximatv 1,5 metri. 20 de gospodării sunt izolate. Reprezentanții Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița Năsăud s-au deplasat la fața locului pentru monitorizare și sprijinirea populației. A plouat foarte puternic și la Cluj-Napoca, iar tavanul unui mall a căzut. Din fericire, nu au fost victime. De asemenea, multe case au fost inundate, în diverse zone ale orașului. În municipiul Târgu Jiu, un acoperiș a căzut peste mai multe mașini, fără a fi înregistrate victime, iar în orașul Turceni grindina a spart geamurile mașinilor. Și în Capitală și în județul Ilfov, pompierii au avut aproape 400 de intervenții după furtună, precizând că peste 100 de străzi şi peste 200 de locuinţe, gospodării şi subsoluri au fost inundate, 60 de copaci şi 7 stâlpi de electricitate au căzut și mai multe autoturisme au fost avariate. Autoritățile au emis mesaje Ro Alert în toate județele țării.