Stirile National TV
Comisionul perceput abuziv, înapoiat de o bancă după opt zile de negocieri
Premieră în sistemul bancar din România! O bancă a acceptat să restituie un comision perceput abuziv unui client. Este vorba despre in bucureștean, care a primit din partea băncii la care avea împrumutul suma de 1.800 euro. Banii i-au fost restituiţi, printr-o înţelegere amiabilă survenită după o negociere de opt zile, prin intermediul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar. Clientul avea un credit de nevoi personale în euro, pe care l-a contractat înainte de 2010. El a reclamat existenţa comisionului de risc în contractul de credit, pe care banca l-a transformat ulterior în comision de administrare, asta însemnând 56 de euro lunar care se adăugau, practic, la rată. Potrivit conciliatorului Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar, banca a fost receptivă, iar părţile au ajuns la o înţelegere privind stingerea în integralitate a creditului. Astfel, clientul, care mai avea de achitat şapte rate, a stins datoria către bancă. Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar a fost înfiinţat în 2015 printr-o ordonanţă de urgenţă, care a transpus în legislaţie o directivă europeană pentru soluţionarea ca alternativă extrajudiciară a litigiilor dintre instituţiile financiare şi clienţi.