Stirile National TV
Concert de suflet, la Baia Mare
Spectacol de excepție la Baia Mare! Corul Național de Cameră "Madrigal – Marin Constantin", unul dintre cele mai renumite ansambluri corale din România și din Europa, dirijat de Anna Ungureanu, a prezentat spectacolul "Săptămâna Patimilor" la Catedrala Episcopală Ortodoxă "Sfânta Treime" din Baia Mare. Pe lângă repertoriul cu lucrări de muzică sacră românească și universală, publicul s-a putut bucura și de fragmente din celebrul "Florilegiu bizantin" – impresionanta colecție de muzică pascală structurată de Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal, sau "Credo" ("Missa în do minor", fragmente), de Wolfgang Amadeus Mozart. De asemenea, actul artistic a fost completat de inserții dramatice ale tinerilor actori Marius Turdeanu și Theo Marton, precum și de prezența copiilor din corurile Programului Național Cantus Mundi din județul Maramureș.
AMBIANȚĂ
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a oferit, cu bucurie, o serie de distincții reprezentanților corului.
IONEL BOGDAN, președinte, Consiliul Județean Maramureș "Pentru că suntem în Săptămâna Patimilor, și că am avut onoarea de a fi gazda acestui frumos regal, doresc să acord câteva distincții, distincție de excelență domnului Emil Pantelimon, directorul Corului Național de Cameră "Madrigal – Marin Constantin", în semn de aleasă prețuire pentru contribuția adusă promovării artei și a culturii muzicale. Sunteți un pilon al stabilității și al excelenței artistice în cadrul corului."
AMBIANȚĂ
"Sub bagheta dirijorului, sunetele devin mesaje și muzică și muzica este o poveste transmisă cu măiestrie și sensibilitate. Vă mulțumim din suflet pentru experiența pe care ne-ați dăruit-o, prin pasiunea, devotamentul și viziunea dumneavoastră."
Gabriel Ștețco, administratorul public al județului Maramureș, spune că acest concert a adus pace în sufletele tuturor.
GABRIEL ȘTEȚCO, administrator public, jud. Maramureș "Corul "Madrigal – Marin Constantin" a fost o adevărată plăcere pentru întreg Maramureșul pentru că nu a mai fost în Maramureș de peste 10 ani. Pentru maramureșeni și pentru băimăreni a fost o onoare. Așa cum bine știți Corul Madrigal la Baia Mare a avut un spectacol interpretând Săptămâna Patimilor și în acel spectacol pe care l-au prezentat în fața a câtorva sute de băimăreni, de maramureșeni, au pus în operă întreaga săptămână a patimilor. Corul Madrigal și Spectacolul Săptămâna Patimilor desfășurat în Catedrala Episcopală din Baia Mare a fost în parteneriat cu Visit Maramureș și cu Consiliul Județean Maramureș."
Acesta a transmis și un mesaj tuturor maramureșenilor, înaintea Sărbătorilor Pascale.
GABRIEL ȘTEȚCO, administrator public, jud. Maramureș "Le doresc tuturor maramureșenilor ca Lumina Sfântă a Învierii Domnului Nostru, Iisus Hristos, să ajungă în sufletele lor, să aducă pace în sufeletele lor, să aducă pace în ființa interioară a lor, să aducă pace în relația cu Dumnezeu, dar și cu toți semenii noștri."
Evenimentul a încântat și inspirat comunitatea băimăreană, aducând bucurie și emoție în sufletele spectatorilor. Evenimentul a fost realizat de Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.