Stirile National TV
Condiții pentru redeschiderea școlilor
Ministrul interimar al Educației anunță că școlile și grădinițile se vor redeschide fizic, de luni, doar dacă cel puțin 60% din personalul didactic ce lucrează în cadrul lor este vaccinat! Sorin Cîmpeanu a declarat că aproximativ 1,8 milioane de copii din sectorul public și cel privat de învățământ ar urma să revină, de luni, în bănci, restul de 1,1 milioane urmând să facă ore online.
SORIN CÎMPEANU, ministrul interimar al Educației
„În București, există o rată de vaccinare de aproape 80%, în Ilfov de peste 80%, există în Cluj, în Constanța, există foarte multe județe în care rata de vaccinare este apreciată ca fiind mare. Există doar 12 județe în care, la nivel județean, media este sub 60%.”
Sorin Cîmpeanu susține că rata de vaccinare înregistrează cea mai mare valoare în rândul liceelor, acestea fiind urmate de grădinițe, în timp ce școlile gimnaziale se află pe ultimul loc. De aici înainte, rata de vaccinare a personalului didactic din cadrul unităților de învățământ va fi actualizată, în fiecare vineri, și anunțată pe site-urile inspectoratelor școlare județene. Totodată, ministrul interimar al Educației a mai amintit faptul că în acest an școlar, elevii claselor a VIII-a vor susține doar două teze în loc de trei, în timp ce liceenii, doar trei teze, în loc de patru, cum era prevăzut până acum.