Stirile National TV
Constantin Butișcă a lansat volumul „Bihoreni de ieri și de azi”
Volum special, dedicat bihorenilor! Profesorul Constantin Butișcă, autor al mai multor monografii ale unor localități din zona Bihorului, a lansat volumul „Bihoreni de ieri și de azi”, o lucrare amplă, realizată în ultimii doi ani. Este întocmită ca un dicționar pe capitole, în care sunt prezentați oameni cu realizări în domeniile lor de activitate.
CONSTANTIN BUTIȘCĂ, scriitor „E pornită cartea în urmă cu doi ani de la cărțile despre bihoreni, „Almanahul”, „Monografia Crișanei” a lui Tripon în '36, „Oameni din Bihor” a lui Neș, „Oameni din Bihor” a lui Vasilescu și altele. Și am adăugat acestora, bihoreni de ieri și bihorenii de azi, prin discuții cu oamenii avizați din domeniile din care face referire cartea și precizez că este vorba despre opt capitole. Am început cu academicienii așa cum era și firesc și precizez că în Bihor există 23 de academicieni la ora actuală. Cinci sunt încă în viață la această dată, pe urmă am continuat cu artiștii care, fiind mulți, i-am grupat în 11 subcapitole. În capitolul al treilea, am prezentat preoții, episcopii, pastorii din Oradea și Bihor.”
În capitolele următoare, profesorul Butișcă prezintă militarii de carieră, jurnaliștii, medicii și politicienii care, de-a lungul timpului, au făcut cinste Bihorului prin ceea ce a realizat fiecare, ca om și profesional. Ultimul capitol al lucrării este dedicat bihorenilor care și-au dedicat viața comunității. Este vorba de activiști culturali, activiști obștești și alții.
CONSTANTIN BUTIȘCĂ, scriitor „Cartea se vrea un omagiu adus acelor oameni care au făcut ceva în comunitatea în care au trăit, Bihorul sau Oradea. Și precizez că avem foarte mulți bihoreni și aș dori ca această carte să constituie un omagiu la adresa lor și să îi ajute pe cei de azi să le păstreze vie memoria.”
Vomulul profesorului Constantin Butișcă poate fi achiziționat de la Editura Brevis din Oradea. Autorul lucrează deja la următorul volum al dicționarului „Bihoreni de ieri și de azi”, care va cuprinde capitole dedicate inginerilor, istoricilor, arhitecților, juriștilor și profesorilor din județul Bihor.