Stirile National TV
Copiii au fost sărbătoriţi de Casa Regală, la Palatul Elisabeta
Ziua Internaţională a Copilului, celebrată în România şi în alte 50 de ţări! Mai multe institutii sau organizatii au pregatit surprize si evenimente dedicate copiilor. Un astfel de eveniment a fost organizat la Palatul Elisabeta, de Fundația Regală Margareta a României. Invitaţi au fost peste 200 de copii din programul național Investiție în Mediul Rural, dar și din alte programe sociale.
OANA ŞERBAN, reprezentant, Fundaţia Regală Margareta a României
"Anul acesta organizăm pentru a patra oară 1 iunie la Palatul Elisabeta. Este un eveniment pentru copii. Anul acesta sărbătorim copiii din programele noastre speciale."
Cei mici au participat la ateliere de creaţie, la jocuri sportive și la momente artistice care au făcut deliciul celor prezenți. Copiii au avut ocazia să învețe prin joc, în cadrul atelierelor de modelaj în lut, au făcut coronițe din flori şi au luat lecţii de geometrie asistată. În plus, activitățile sportive precum tir cu arcul, badminton sau volei, au garantat buna dispozție și au transformat grădina Palatului într-un loc de joacă plin de veselie.
"Am venit aici pentru că am vrut să mă distrez de Ziua Copilului. A fost o alegere foarte bună, pentru că deja mă distrez."
"Am venit fiindcă sunt foarte bucuroasă să o cunosc pe Principesa Margareta. (...) Cum ți se pare atmosfera la petrecerea de astăzi? Atmosfera mi se pare minunată, este totul bucuros și minunat."
Custodele Coroanei Române, Margareta alături de Principesa Maria au vizitat standurile şi s-au alăturat sărbătoriţilor, s-au jucat cu Lego, au făcut papioane și coronițe din flori.
"La mulți ani, copii!"