Stirile National TV
Copil ars de viu în casă
Dramă pentru o familie din Borșa. Casa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări, iar un copil de 10 ani a murit ars de viu, în camera lui. Era bolnav și imobilizat la pat. Familia nu a reușit să îl scoată la timp din incendiu. Totul a fost provocat de un scurtcircuit. În momentul în care focul s-a aprins, copilul era singur în camera sa. Unchiul său a încercat să îi sară în ajutor, însă flăcările s-au extins cu repeziciune și nu s-a mai putut face nimic.
VOX unchiul baiatului: "De aici, din camera asta a bufnit. Eu de aici am ieșit, dintr-o dată a bufnit în partea asta, așa."
Vecinii au văzut focul și au intervenit imediat.
VOX vecini: "Am sărit cu găleți cu apă, lopeți, zăpadă, până să vină pompierii. După ce am spart ușa, am tras, că el nu a putut. Acolo era căzut? Acolo era căzut și nu se putea deschide ușa să poți targe."
Eforturile au fost în zadar. Copilul nu a fost scos la timp și a murit în chinuri groaznice.
VOX unchiul băiatului: "El a încercat să iasă, dar când a dat fumul, el s-a lăsat jos, la podea."
Trupul neînsuflețit al copilului a fost transportat la morgă pentru necropsie.