Stirile National TV
Copilă salvată de salvamontiști
Intervenție dificilă încheiată cu succes a salvamontiștilor maramureșeni! La miezul nopții, salvatorii au fost solicitați să intervină într-o zonă greu accesibilă de pe Valea Iliței, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a unei fetițe bolnave, în vârstă de opt ani. Potrivit declarațiilor mamei, copila avea starea generală deteriorată, cu febră, tuse, vărsături și episoade de lipotimie. Din cauza accesului dificil, salvatorii montani, împreună cu echipajul medical, au parcurs drumul pe jos, mai bine de 40 minute. Când au sosit, cadrele medicale i-au acordat fetiței primul ajutor, ulterior aceasta fiind coborâtă cu echipamentele de salvare din dotare. Copila a ajuns la spital, însoțită de mama ei, pentru mai multe investigații.