Stirile National TV
Crescătorii de oi spun că nu vor avea profit de Paşte
Vremea rea a dat peste cap planurile ciobanilor. Aceștia spun că anul acesta au puține șanse să obțină un profit bun de Paște. După un sfârșit de iarnă neașteptat, cu ger, ninsoare, și soare cam scump la vedere, ciobanii din Mehedinți spun că mieii sunt foarte mici și nici nu vor avea timp să crească. Cum numărul animalelor aduse la vânzare nu va fi prea mare, ar putea să crească și prețul, pentru că ciobanii nici nu se gândesc să vândă carnea sub 20 de lei kilogramul. În stânele din comuna Simian se găsesc foarte puțini miei care să fie buni de vânzare pentru Paște.
VOX cioban: "Mieii sunt mici, sunt mici. De ce, nu a fost anul bun? Au fătat oile târziu, asta este. Mai este câte unul printre ei, ce au fătat oile mai devreme. Ploi multe, umezeala, nu am avut niciodată oile mai murdare ca anul ăsta."
Crescătorii de oi spun că ultimele zile friguroase de iarnă au încetinit creșterea mieilor, iar în unele cazuri chiar au murit.
VOX: "Ce tai ied de cinci kile, ăla este ied? Îl strici că nu ai ce să faci altceva cu el. Ne-au murit cred că peste 30 de iezi. Gerul puternic a venit brusc și i-a afectat rău de tot."
VOX: "În condițiile astea care credeți că va fi prețul? Trece de 20, trece de 20 pentru că nu sunt miei."
Ciobanii au deja oferte să vândă mieii la 11 lei kilogramul, la export în Bulgaria, însă au refuzat.