Stirile National TV
Criminalul care și-a ucis iubita și apoi i-a dat foc, arestat
Crimă pasională în judeţul Iaşi! O femeie din localitatea Podul Iloaiei, mamă a opt copii, a fost ucisă cu toporul și apoi i s-a dat foc pentru a părea victima unui incendiu. Amantul femeii le-a spus poliţiştilor că s-au certat şi că, la un moment dat, el şi-a ieşit din fire și şi-a înjunghiat iubita.
VOX "Eu știu că s-au iubit. S-au iubit și am rămas perplexă auzind că s-au bătut și apoi ce s-a întâmplat. El ar fi fost beat și i-a dat foc. De la băutură s-au încins spiritele. Păcat, mai rău ca Romeo și Julieta au sfârșit. Chiar s-au iubit! Eu am rămas blocată când am aflat că a omorât-o."
După ce a omorât-o, bărbatul a dat foc casei pentru a părea că iubita lui a fost victima unui incendiu. A cerut ajutorul vecinilor atunci când incendiul era în toi, însă nu i-a lăsat să intre în casă pe motiv că o butelie ar putea exploda oricând.
VOX "Ar fi ieșit și stătea și se uita cum ardea. Și apoi a sunat."
VOX "Bărbatul ei era plecat de acasă de doi ani din cauza lor. Ăsta era amantul, nu era bărbatul. Bărbatul era în Italia la copii, că doar are opt copii."
Amantul femeii a fost arestat. În urma incendiului, casa a ars din temelii. Trupul carbonizat al femeii a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, pentru necropsie.