Stirile National TV
Crin Antonescu, un candidat meteoric
Surpriză majoră pe scena politică, în contextul alegerilor prezidențiale care ar trebui reorganizate anul acesta! Crin Antonescu a declarat, sâmbătă-seară, că, unilaterial, în acest moment, consideră suspendată candidatura sa din partea coaliţiei de guvernare. El a oferit și argumente cu privire la decizie. În primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a scrutinului prezidențial, iar în al doilea rând, nu a existat un vot unanim din partea formațiunilor politice care i-au propus să candideze. ”Eu declar suspendat acest acord şi, în consecinţă, şi calitatea mea de candidat. Eu nu am ezitat, eu nu dau înapoi, eu sunt dispus, dar cred că trebuie să fim oameni de onoare şi oameni serioşi”, a punctat Crin Antonescu, la Digi 24. Tot sâmbătă-seară, el a precizat, pentru Antena 3 CNN, că i-a informat pe Ilie Bolojan și Kelemen Hunor cu privire la decizia sa de suspendare a candidaturii, dar nu a discutat direct cu Marcel Ciolacu. Surse politice spun că, în perioada care a trecut de la anunțul cu privire la nominalizarea lui Crin Antonescu drept candidat comun susținut de PSD, PNL și UDMR, între acesta și liderii coaliției nu au mai existat contacte. Situația lui Crin Antonescu este comparată cu cea a medicului Cătălin Cîrstoiu, un candidat comun pentru Primăria Capitalei care a simțit din plin lipsa de susținere a partidelor care l-au dorit inițial. O rezolvare a situației nu se întrevede prea curând, în condițiile în care formațiunile care formează coaliția trebuie să voteze fiecare, în forurile statutare, dacă merg cu Antonescu la prezidențiale sau nu. Asta, cu atât mai mult cu cât unii nu văd cu ochi buni revenirea lui Crin Antonescu, după o lungă absență de pe scena politică.