Stirile National TV
Criza guvernamentală, luni, în CExN PSD
Comitetul Executiv Naţional al PSD, convocat pentru luni în vederea soluționării crizei guvernamentale! Şedinţa a fost solicitată de mai mulţi lideri PSD, pentru a tranşa situaţia din partid ca urmare a disputei dintre premierul Mihai Tudose şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, afirmă surse din partid. Printre liderii care au cerut întrunirea de urgență a Comitetului Executiv se numără Gabriela Firea, Rovana Plumb, Ecaterina Andronescu și Claudiu Manda. Potrivit unor surse citate de hotnews.ro, presedintele PSD, Liviu Dragnea forțează convocarea ședinței Comitetului Executiv pentru a cere demisia premierului Mihai Tudose. Aceleași surse au precizat că Mihai Tudose contează pe cel puțin zece miniștri, care vor rămâne în tabăra lui în caz că se va ajunge la o solicitare de demisie. Totodată, se menționează că ședința CEX în care ar urma să se discute despre restructurarea Guvernului, programată pentru data de 29 ianuarie, la Iași, nu mai este dorită de Liviu Dragnea, care și-a asigurat majoritatea în CEX și vrea să tranșeze criza guvernamentală cât mai rapid.