Stirile National TV
Culorile şi farmecul Indiei la festivalul "Namaste India"
Aromele, culorile şi farmecul Indiei pot fi trăite, în acest weekend, la Bucureşti la cea de-a 15-a ediție a Festivalului „Namaste India”, care are loc la Grădina Botanică. Peste 40 de expozanți vă așteaptă cu produse artizanale, cărți, articole yoga, îmbrăcăminte, bijuterii, mirodenii, ingrediente specifice bucătăriei indiene sau produse handmade de inspirație indiană.
"Aici la noi veți găsi o bucățică din India, zeitățile lor, pietrele lor, spiritul lor, bucuria de a trăi, cu toate frumusețile pământului, după cum vedeți aici expus, sunt o parte din pietrele lor, aromele, de asemenea, specifice lor sunt santalul, moscul, trandafirul, iasomia. De asemenea obiectele de cult ale lor, malele mai exact și pe partea de boluri cântătoare, dacă le cunoașteți vă așteptăm să le probați, clopoțeii care se folosesc în ritualul lor."
La eveniment a fost prezent și ambasadorul Indiei în România, Rahul Shrivastava.
RAHUL SHRIVASTAVA, ambasadorul Indiei în România
"Este cel mai important festival care se întâmplă în România, este o tradiție care crește de la an la an. Acest festival aduce împreună mai multe lucruri: mâncarea, cultură, artă."
"Îi așteptăm cu produse cu accesorii de damă făcute handmade, făcute din rășină, de asemenea din argint și avem perle naturale, cercei și inele din argint făcute de soția mea, manual."
Ca de obicei, zona de mâncare este plină cu bunătăți indiene pe gustul tuturor gurmanzilor.
"Am pregătit mai multe preparate, putem să începem cu un aperitiv, avem o ruladă de pui cu legume, un pateu de legume: cartofi, mazăre stafide și condimente indiene."
Festivalul culturii indiene, „Namaste India”, își închide porțile duminică seara.