Stirile National TV
Cutremur de 5,8 în România
România s-a cutremurat, duminică! Un seism cu magnitudine 5,8 a avut loc în zona Vrancea şi a fost resimţit şi în București. Cutremurul s-a produs a ora locală 3:38, la o adâncime de 150 de kilometri, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Seismul a fost urmat de două replici: una de 3,1 și alta de 3,2. Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a explicat, pentru Naţional TV, că replicile sunt mici ca magnitudine.
Prin telefon: MIRCEA RADULIAN, director ştiinţific, I.N.F.P
Din fericire, nu au fost anunţate pagube materiale sau răniţi. Alimentarea cu energie electrică a oraşului Întorsura Buzăului a fost oprită însă situaţia s-a remediat, în scurt timp. Autorităţile au trecut la verificări, imediat după seism, mai ales în zonele vulnerabile, precum Centrul Vechi şi au explicat de ce nu a funcţionat sistemul RO-Alert. Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, în cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu difuzează notificări, anterior declanşării acestora. Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecinţe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei, cu măsuri de protecţie adecvate, de exemplu: puncte de distribuţie a ajutoarelor de urgenţă.
Raed Arafat, şef, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă
Şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, Alis Grasu, a anunţat că în primul sfert de oră după cutremur, la 112 au fost primite 12 apeluri de la persoane care invocau atacuri de panică şi lipotimii. La o jumătate de oră după producerea seismului, numărul apelurilor a ajuns la 25. Cutremurul produs noaptea trecută este cel mai puternic din acest an.