Stirile National TV
Dan Diaconescu, noi probleme cu legea
Fostul om de televiziune, Dan Diaconescu, a fost reținut de polițiștii din Constanța. Vă avertizăm că urmează informații cu impact emoțional! Potrivit comunicatului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Dan Diaconescu, în vârstă de 55 de ani, este suspectat de act sexual cu un minor în formă continuată și folosire a prostituției infantile în formă continuată. În comunicat se precizează că, în perioada 2020-2021, ar fi întreținut relații sexuale cu gemene minore, la acea vreme, în vârstă de 15 ani și patru luni. Polițiștii și procurorii constănțeni au descins, joi-dimineață, la locuința acestuia din București, de unde l-au ridicat și l-au dus la audieri. Dan Diaconescu a mai avut probleme penale. În martie 2015, a fost condamnat definitiv la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare pentru șantaj. El i-ar fi cerut 200.000 de euro primarului din comuna arădeana Zărand, ca să nu facă public un material compromiţător pentru edil. A executat doi ani și jumătate din pedeapsă și a fost eliberat în noiembrie 2017. În urma condamnării, Diaconescu nu mai are dreptul de a lucra în presă, până pe 4 martie 2025.