Stirile National TV
Decizie amânată, în cazul Udrea
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat decizia definitivă în dosarul "Gala Bute", în care Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale, a fost condamnată, în primă instanţă, la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia va fi anunţată pe 5 iunie. La ultimul termen al procesului, procurorii DNA au cerut majorarea pedepselor primite de Elena Udrea şi de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obeja. La sfârşitul săptămânii trecute, Elena Udrea anunţa că a decis împreună cu avocaţii să ceară repunerea pe rol a dosarului. Şi asta după ce fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut public un document al SRI, care, susţine Băsescu, arată că a existat un plan de cooperare între DNA şi SRI în dosarul Gala Bute. Fostul preşedinte a mai afirmat că a sesizat pe această temă CSM, Inspecţia Judiciară, ministrul Justiţiei şi Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.