Stirile National TV
Decizie CCR în cazul penalilor fugari
Curtea Constituţională a decis că majorarea pedepsei pentru fugari este constituțională. CCR a respins cu unanimitate de voturi, în şedinţa de marţi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la modificările aduse Codului Penal, în sensul majorării pedepselor pentru cei care se sustrag executării acestora. Magistrații constituționali au constatat că dispoziţiile articolului I punctul 1 şi ale articolului II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate. ”În esenţă, Curtea a reţinut că legiuitorul, conform politicii sale penale, a adoptat o normă de incriminare a unei fapte asimilate celei de evadare, constând în sustragerea persoanei de la punerea în executare a mandatului de executare, prin trecerea a șapte zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei. Totodată, prevederile articolului II din legea criticată nu încalcă principiul neretroactivităţii, întrucât reglementează în domeniul propriu de aplicare a legii, respectiv de la data intrării sale în vigoare”, arată magistraţii constituţionali. Decizia CCR a fost salutată de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu. "Legea prin care fugarii vor fi pedepsiţi şi pentru evadare este constituţională! Adică la pedeapsa pe care o au se va adăuga şi pedeapsa pentru evadare, anume între 6 luni şi 3 ani", a subliniat Gorghiu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Șefa Justiției a reamintit că, anul trecut, statul român a plătit peste 10 milioane de lei pentru aducerea în ţară a fugarilor. "Anul acesta, până la 1 octombrie, am adus 618 fugari. Justiţia trebuie să meargă până la capăt!”, a mai punctat Alina Gorghiu.