Stirile National TV
Declarația Unică, termen de depunere până marți
Declarația Unică mai poate fi depusă până marți, 31 iulie 2018, pe hârtie sau în format electronic, anunță Ministerul Finanțelor Publice. Declarația unică se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România și/sau din străinătate, și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri și aleg să plătească contribuția de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligația de a depune Declarația Unică.
ROXANA DUMITRICĂ, reporter "Pentru depunerea online a Declarației Unice până la 31 iulie 2018, se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 și plătit integral până la 15 martie 2019. Bonificația se acordă corespunzător și pentru contribuțiile sociale datorate potrivit legii. Nedepunerea la termenul prevăzut de lege a Declarației Unice se sancționează cu amendă de la 50 lei la 500 lei, potrivit Codului de Procedură Fiscală."
Începând cu anul 2019, Declarația Unică se va depune exclusiv online, potrivit legislației fiscale în vigoare.
Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că au fost depuse peste 600.000 de declarații unice. 30% dintre acestea sunt în format online. 31 iulie este termen final de depunere a declarației unice, fie că e pe hârtie, fie că e online, după care angajații ANAF vor introduce în spațiul virtual ce s-a depus pe hârtie. Persoana care depune Declarația Unică pe hârtie nu mai beneficiază, însă, de reducerea de 5%, a precizat șeful Finanțelor. El a menționat că, până la 1 septembrie, cei care au depus declarația pe hârtie vor putea intra cu parolă, de acasă, în spatiul virtual, ca să-și confirme datele introduse de ANAF. După această dată, toate vor fi online si se comunica numai online intre Fisc și contribuabili.