Stirile National TV
Declarație eliminată
Românii care au mai multe locuinţe nu mai trebuie să depună declaraţii pe propria răspundere pentru a beneficia de preţ compensat la energia electrică. Guvernul a decis să renunțe la această obligativitate introdusă în lege pentru consumatorii casnici şi care i-ar fi dezavantajat în primul rând pe chiriaşi. În schimb, rămân valabile declaraţiile și cererile pe care trebuie să le depună familiile cu cel puţin trei copii, familiile monoparentale cu minimum un copil în îngrijire și clienții care folosesc aparate electrice vitale, pentru a beneficia de prețul de 68 de bani pe kwh, indiferent de consum. De asemenea, superprofiturile companiilor din domeniul energetic vor fi impozitate. Baza de impozitare este reprezentată de ceea ce depășește cu mai mult de 20% media profiturilor pe ultimii patru ani. Potrivit secretarului de stat în Ministerul de Finanțe, Mihai Diaconu, cota de impozitare a supraprofitului este de 60%. În acest sens, a fost aprobat recent un regulament care vizează toate statele europene. Sunt vizate societățile comerciale care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriile.