Stirile National TV
Desființarea birourilor de turism ale României din străinătate nemulțumește patronatele din domeniu
Decizia de desfiinţare a celor opt birouri de promovare turistică a României în străinătate, criticată de patronatele din domeniu! Vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Gheorghe Fodoreanu, susţine că hotărârea a fost luată într-un moment nepotrivit, la începutul sezonului. El susţine că această măsură, pe care o consideră ”necomercială şi neprofesionistă"va avea un impact negativ în acest an asupra numărului de turişti străini care vor vizita România. Alţi specialişti din turism îl acuză pe ministrul Turismului că nu s-a consultat cu jucătorii din sector şi îi cer să anunţe o strategie în acest sens. Ministrul turismului, Mircea Titus Dobre, a decis desfiinţarea birourilor de promovare externă din Berlin, Roma, Viena, Londra, Varşovia, Moscova, Paris şi New York, fiecare cu câte un angajat. Motivul: aceste birouri au funcţionat pe bugete create artificial, după bunul plac al reprezentanţilor din cadrul acestor birouri de promovare, fără a exista un control minimal asupra justeţei sumelor avansate drept cheltuieli. Pe parcursul anilor, suma nejustificată a depășit 500.000 de euro, susţine Ministerul Turismului. În replică, reprezentanţii celor opt birouri afirmă că sunt acuzaţi pe nedrept, şi susţin că toate cheltuielile făcute au fost necesare şi legale şi au fost însoţite de documente justificative. În locul lor acestor birouri, Ministerul Turismului propune înființarea unui corp al atașaților de turism, cu grad diplomatic, sub directa îndrumare și coordonare a Ministerului Afacerilor Externe. Totodată, ministerul va decide relocarea unor birouri de promovare turistică în țări care pot fi furnizoare de turiști, cum ar fi țările scandinave și Benelux, dar numărul total al reprezentanțelor externe va fi 14.