Stirile National TV
Dezavantajele muncii de acasă
Munca de acasă nu este ușoară, pentru cei care au copii. Începând din 16 martie, momentul intrării în starea de urgență, mulți angajați din domeniul privat și de la stat și-au mutat biroul la domiciliu. Cum grădinițele și școlile au fost închise, casa a devenit un mic univers în care omul a trebuit să îmbine jobul cu gospodăria și cu funcția de părinte. Potrivit unui sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs, unul din doi angajați care împart biroul de acasă cu copiii lor, recunosc că le este greu să își organizeze eficient activitatea în condițiile în care trebuie să se ocupe și de cei mici, pe lângă sarcinile de serviciu. Astfel, doi din cinci respondenți și-ar dori să poată lucra de acasă, însă cu un program flexibil, astfel încât să se poată ocupa și de copii, cât timp grădinițele și școlile rămân închise. Nu toți au, însă, susținerea angajatorului. Aproape 40% dintre angajați susțin că șeful lor se arată deranjat, atunci când solicită două ore libere în timpul programului pentru a se ocupa de copii, în timp ce 29% se plâng că angajatorul nu le permite deloc acest lucru.
BIANCA ROTARU, reporter ”Un alt aspect negativ al muncii de acasă este acela că un sfert dintre angajați spun că ajung să aloce mai mult de opt ore pe zi activității profesionale, fiind adesea întrerupți de copii. Totodată, părinții se plâng că sunt întrerupți din activitatea de serviciu de activitățile școlare ale copiilor, care le consumă mai mult de două ore zilnic, odată cu mutarea cursurilor în online.”
În cele mai multe cazuri, atunci când urmează școala online, aproape 68% dintre copii folosesc laptopul familiei, dar sunt și situații în care este folosit un dispozitiv de serviciu al unuia dintre părinți. Sondajul a fost efectuat în perioada 5-25 mai, pe un eșantion de 862 de utilizatori de internet din România.