Stirile National TV
Doi bărbați, cercetați penal pentru cruzime față de un cal
Un tată și fiul său din Dumbrăveni, județul Suceava, vor fi cercetați sub control judiciar pentru maltratarea unui cal.
COSMINA STOIAN, reporter ”Cei doi bărbați au potcovit greșit calul și l-au înhămat la căruță, alături de un cal potcovit corect. L-au bătut, apoi, fără milă, atunci când animalul nu a mai putut trage căruța. Tatăl și fiul au fost, inițial, reținuți pentru acte de cruzime față de animale, și, ulterior, au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.”
Caii au fost preluați de o asociație de protecție a animalelor. În urma examinării medicale a calului s-a constatat că acesta șchiopăta și avea răni la picioarele din spate.
VOX "Aici i-a acordat primul ajutor, doamnele medic l-au pus pe picioare, l-au tratat."
VOX "Se recuperează, starea lui începe să devină din ce în ce mai bună, șchiopătura încă persistă."
Caii vor rămâne în grija reprezentanților de la asociația de protecție a animalelor.