Stirile National TV
Doi turiști și-au pierdut viața, în Munții Bucegi
Victime, în Munții Bucegi! Doi turiști și-au pierdut viața, în urma avalanșei produse, duminică, pe Valea Morarului în Bucegi. Prima victimă a fost găsită de un grup de turiști, chiar în ziua producerii avalanșei. Oamenii au alertat imediat Salvamontul, iar salvamontiștii au recuperat trupul din mormanul de zăpadă. Trupul celui de-al doilea turist dispărut în nămeți a fost găsit, astăzi, de salvatorii montani. Zona din Bucegi în care s-a produs avalanșa, puțini turiști se încumetă să o escaladeze. Potrivit salvamontiștilor, pericolul de avalanşă se menţine în întreaga zonă montană, din cauza depunerilor mari de zăpadă aduse de vânt, în special pe creste. Turiștii sunt sfătuiți să plece în drumeții în grupuri, pe poteci semnalizate și echipați corespunzător. De asemenea, este bine să se informeze la Salvamont cu privire la situația potecilor montane și a vremii.