Stirile National TV
Epidemie de gripă, în țara noastră
Este epidemie de gripă în toată țara! Anunțul a fost făcut astăzi, de către ministrul Sănătății, Sorina Pintea, în cadrul unei conferințe de presă. Pintea a precizat că se constată epidemie de gripă, întrucât s-a ajuns în cea de-a treia săptămână consecutivă în care se înregistrează un număr de cazuri peste estimări. Potrivit Ministrului Sănătății, este vorba despre o tulpină de virus gripal care determină manifestări uşoare şi medii. Specialiştii estimează, însă, că circulaţia intensă a virusului gripal se va manifesta şi în luna februarie. Cele mai afectate sunt zonele de sud ale ţării, în rest fiind vorba despre manifestări locale. Până în după amiaza zilei de miercuri, bilanțul oficial al deceselor cauzate de gripă în acest sezon a ajuns la 57. Dintre cei decedaţi, 52 sufereau și de alte boli, unele grave. Sorina Pintea a precizat că cea mai bună metodă de prevenire a îmbolnăvirii de gripă este vaccinul.
SORINA PINTEA, ministrul Sănătății "La nivelul Ministerului Sănătății, din cele 1.300.000 de doze achiziționate pentru populația din grupele de risc, au fost vaccinate 1.287.250 de persoane până ieri. Ministerul Sănătății a comandat suplimentar 30.000 de vaccinuri, care începând de mâine, vor fi distribuite în țară, la direcțiile de sănătate publică care au solicitat acest lucru."
Ministrul Sănătății a mai precizat că în acest moment nu se poate afirma că țara noastră se confruntă cu un virus gripal mai sever faţă de anul trecut, diferenţa faţă de sezonul precedent fiind aceea că acum s-a înregistrat un număr mai mare de cazuri confirmate clinic. În ceea ce privește închiderea şcolilor, Sorina Pintea a declarat că Inspectoratele Școlare Judeţene vor decide dacă vor fi suspendate cursurile. Odată cu constatarea epidemiei de gripă, Ministerul Sănătăţii a transmis către toate spitalele din ţară recomandări suplimentare. Între acestea se numără limitarea accesului vizitatorilor în toate unităţile sanitare, în special în secţiile cu risc şi refacerea urgentă a stocului cu antivirale necesare tratamentului infecţiilor respiratorii acute. Regulile pentru populaţie se referă la consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa, izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor cu simptome de gripă, respectarea etichetei tusei şi strănutului, igiena adecvată a mâinilor şi continuarea vaccinării antigripale.