Stirile National TV
Europa, o alegere
"Europa unită este cheia reuşitei noastre". La două zile de la summitul aniversar de la Roma, importanţa apartenenţei României la spaţiul comunitar a fost subliniată în special în contextul actual european.
ANA BIRCHALL, ministrul delegat pentru Afaceri Europene
"Viaţa de azi nu poate fi concepută fără acest spaţiu fără frontiere interne, la a cărui securitate contribuie din plin, în fiecare an, România. Susţinem reducerea decalajelor prin promovarea acelor politici care aduc dezvoltarea regională."
Iar în momentul în care se discută despre o Europă cu ritmuri şi intensităţi diferite, poate că nu ar strica să ne amintim că Europa este o alegere, suţin oficialii.
ANGELA CRISTEA, șef, Reprezentanța Comisiei Europene în România: "Poate că a venit timpul să ne întrebăm nu numai ce aşteptăm noi de la UE ci şi ce aşteaptă UE de la noi şi ceea ce putem noi oferi UE."
Un răspuns privind evoluţia comunităţii europene în aceşti 60 de ani l-a oferit şi expoziţia 'O Uniune tot mai strânsă — Moștenirea Tratatelor de la Roma pentru Europa de astăzi', ce conţine documente, fotografii și texte despre evenimentul care a pus bazele Uniunii pe care o cunoaştem în prezent.