Stirile National TV
Evacuați din case, pericol de explozie
A fost pericol de explozie seara trecută, la Breaza! Unul dintre vagoanele unui marfar cu nitrat de amoniu a luat foc. Potrivit ISU Prahova, incendiul a pornit de la scânteile produse prin frânare, care au determinat aprinderea podelei de lemn a vagonului încărcat cu substanţa inflamabilă. O catastrofă a fost evitată în ultima clipă, datorită unui impiegat de mişcare, care, la trecerea trenului prin Comarnic, a văzut fum la un boghiu al garniturii şi a luat imediat legătura cu mecanicul, căruia i-a spus să oprească.
Trenul a staţionat în apropiere de halta Breaza. Pompierii au intervenit de urgenţă. Ca măsură de precauţie, populaţia de pe o rază de aproximativ un kilometru a fost evacuată.
AMBIANȚĂ: "Luați-vă haine groase, haideți cât mai repede, e o femeie în vârstă nici dumneavoastră nu sunteți în siguranță."
VOX: "Ne-au zis că să plecăm de acasă, dar unde să plecăm, lăsați că o să fie bine stăm aici în mașină până rezolvă băieții și după intrăm în casă."
AMBIANȚA
VOX: "A zis să plecăm a venit poliția comunitară și ne-a zis să oprim gaze, lumina și să plecăm. Normal că ne este teamă, atâta lume să plece de la gară până aici."
VOX: "Cum să nu ne fie teamă, am plecat doar cu ce aveam pe mine, m-am încălțat, am oprit curentul și am plecat."
VOX: "Ne-a zis să ieșim afară că nu știu ce se întâmplă că bubuie."
AMBIANȚĂ: "Mergeți pe partea stângă, vă rugăm."
Vagonul care fumega a fost decuplat de tren, iar incendiul a fost lichidat, în urma unei acţiuni riscante şi foarte dificile. Impiegatul de mişcare ce a oprit trenul va fi premiat de CFR. Ministrul Transporturilor a dispus o Comisie de cercetare care va analiza cauzele producerii incidentului.