Stirile National TV
Evaluări cu scântei
Scandal monstru în mai multe teatre bucureștene după un concurs organizat de Primăria Capitalei. PMB anunțase miercuri că a încheiat evaluările managerilor instituţiilor de cultură din Capitală. Dintre cei 12 manageri care au trecut prin evaluarea anuală unul a obţinut notă mai mică de 7, caz în care contractul încetează, şi unul a primit notă mai mică de 8, fapt care nu îi mai dă dreptul să participe la evaluarea finală. Totodată, doi manageri care au trecut prin evaluarea finală vor trebui să depună un nou proiect în condiţii de concurs. Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii, îi cere lui Nicuşor Dan refacerea comisiei de evaluare, după ce a fost examinată de o comisie inadecvată.
MĂDĂLIN GURUIANU, Șeful Biroului de Promovare, Marketing și Organizare, OCC
"Sperăm ca mâine Comisia de Contestații să dea o decizie în favoarea doamnei Felicia Filip, adică să anuleze această procedură, să o reia cu altă comisie mai ales din cauza faptului că nu a existat niciun membru în domeniul muzical în toată această comisie de evaluare."
Nici Marinela Țepuș, director al Teatrului Nottara, care a primit o notă mai mică de 7 la evaluare, nu înțelege de ce Primăria Capitalei a anunțat rezultatele finale înaintea rezultatelor contestațiilor depuse de mai mulți directori.
prin telefon: MARINELA ȚEPUȘ, directorul Teatrului Nottara
"Cel mai important este să dezmint acum informația din comunicatul PMB cu date false furnizate de doamna director a direcției cultură, învățământ turism. Nu s-a terminat evaluarea suntem înăuntrul singurei etape care ne mai poate apăra, adică a analizei contestațiilor și abia după respingerea sau acceptarea contestațiilor se termină această evaluare. "
Cele 12 instituţii care au făcut obiectul evaluărilor anuale sunt: Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, Teatrul de Comedie, Teatrul de Animaţie „Ţăndărică”, Teatrul Tineretului „Metropolis”, Teatrul „Ion Creangă”, Teatrul Masca, Teatrul Mic, Teatrul Odeon, Teatrul „C. I. Nottara”, Şcoala de Artă Bucureşti, Casa de Cultură „Fr. Schiller”, Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Celelalte 4 instituţii care au trecut prin evaluarea finală sunt: Opera Comică pentru Copii, Teatrul Excelsior, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul Naţional al Literaturii Române.