Stirile National TV
Exportatorii și importatorii i-au făcut plângere penală lui Năsui
Plângere penală, pe numele ministrului Economiei, Claudiu Năsui! Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România a înaintat Parchetului General o plângere penală împotriva lui Claudiu Năsui, în care îl acuză de abuz în serviciu şi atentat la interesele economiei naţionale. Ministrul Economiei este acuzat că a blocat, fără un temei legal, Programul de Promovare a Exporturilor. Conform Asociaţiei Exportatorilor şi Importatorilor, Năsui nu ar fi prevăzut nicio sumă la actuala rectificare bugetară, pentru organizarea pavilioanelor naționale în cadrul târgurilor internaționale, târguri unde exportatorii își prezintă ofertele de bunuri și servicii și încheie noi contracte de export. Măsura ar fi condus la pierderi semnificative pentru firme. În replică, reprezentanți ai ministerului condus de Claudiu Năsui spun că programul era, în fapt, ”o schemă de mers în destinații de lux pe banii contribuabililor”. La rândul său, Ministerul Economiei a făcut mai multe plângeri penale în acest caz.