Stirile National TV
Facturi ”simplificate” la energie
Facturile simplificate transmise începând din 1 aprilie vor fi, de fapt, mai consistente decât până acum. Potrivit furnizorilor de energie, vor fi pline de informații și vor avea până la trei pagini. Noile directive ale Autorității Naționale de Reglementare în Energie impun ca facturile să cuprindă informații pe care, până acum, clienții le aflau foarte greu. Astfel, pe prima pagină vor fi trecute informațiile esențiale, precum datele de identificare ale clientului și locului de consum, datele companiei, consumul de energie și prețul final facturat. În paginile următoare va fi detaliat modul de calcul al tarifului afișat, modalitatea de transmitere a indexului autocitit, intervalul de timp în care clientul poate transmite cât a consumat, data de încetare a contractului, perioada de facturare, data scandentă, obligații de plată neachitate, dacă este cazul, și datele de contact ale operatorului de distribuție. Experții estimează că, pentru a cuprinde această multitudine de informații, noile facturi vor avea trei, chiar patru pagini. Urmează să fie simplificate și facturile la gaze naturale, însă, nu după un model stabilit de ANRE. Acestea ar trebui să respecte doar o listă de informații, care vor fi trecute pe prima pagină și în anexă.