Stirile National TV
Fără mașini în Viscri
Maşinile nu vor mai circula pe ulițele din Viscri, satul devenit cunoscut în lumea întreagă, grație faptului că regele Charles al III-lea a devenit proprietar în acea zonă. Din 15 mai, turiștii nu vor mai avea acces cu mașinile în Viscri, în urma deciziei autorităților. Automobilele se vor opri la intrarea în sat, unde a fost amenajată o parcare. Interdicția va fi aplicată cu scopul de a proteja Viscri și de a-i păstra frumusețea specifică satului săsesc. Asta, după ce s-a constatat că, de ceva timp, fluxul tot mai mare de automobile și autocare cu turiști aglomerează drumul principal și, pe lângă poluarea provocată de praf, gaze de eșapament și zgomot de motoare, strică farmecul pitoresc al caselor colorate, dar și viața rustică a sătenilor. Aceștia au lansat apeluri, în ultimii ani, în care i-au rugat pe turiști să nu mai intre cu mașinile pe ulițe, ci să le lase în parcarea de la intrarea în sat. În urma avizelor obținute de autoritățile locale, de luni, turiștii vor putea străbate satul la pas. Vor avea, însă, la dispoziție și varianta de a vizita locurile cu o căruță. Viscri adăpostește una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săsești, fiind una din cele șase înscrise în patrimoniul mondial UNESCO.