Stirile National TV
Fierbere la Senat, din cauza concedierilor
Angajații Senatului sunt în fierbere, după ce au aflat că aproape 200 dintre ei vor fi concediați. Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a fost huiduit de angajații instituției, miercuri, după o conferință de presă, în care a anunțat concedierile. Bolojan a încercat să le explice care este situația și de ce este necesară o reducere a numărului de angajați, dar aceștia l-au huiduit și l-au acuzat că nu cunoaște problemele reale. ”Vă readucem aminte că președinția Senatului, ca toate funcțiile acestea, sunt efemere. Noi suntem cei care asigură continuitate, expertiză”, i-a spus o angajată. ”Sinecurile politice se vor încheia. Îmi pare rău”, a răspuns șeful Senatului. Sindicaliștii au transmis că planul de concediere este ”o acțiune în forță” și că activitatea Senatului va fi afectată. ”Fără o consultare aplicată cu sindicatele, fără o analiză amplă a complexităţii activităţii instituţionale, preşedintele şi secretarul general al Senatului intenţionează să reducă aproximativ 200 de posturi”, se arată în comunicatul transmis, marți, de sindicate. ”O reorganizare făcută în grabă, care să aibă in vedere strict factorul economic (scăderea cheltuielilor salariale) este extrem de îngrijorătoare şi nebenefică, atât pentru funcţionarea instituţiei cât şi pentru angajaţi şi familiile lor”, se argumentează în comunicat. Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că a vorbit cu reprezentanții sindicatelor și că este deschis discuțiilor. Biroul Permanent al Senatului a decis reorganizarea aparatul de funcționare al instituției. Astfel, numărul de posturi se reduce, de la 769, la 610. Potrivit senatorului PSD, Robert Cazanciuc, toți angajații vor da concurs pe posturile care vor rămâne disponibile, iar o parte dintre angajați vor veni și pleca odată cu demnitarii.