Stirile National TV
Flăcări în noapte
Incendiu de proporții în Corabia, județul Olt! Focul, care a izbucnit, în noaptea de marți spre miercuri, în anexa unei case aflate în construcție, s-a propagat și la acoperișul unui imobil din vecinătate. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Caracal și de la Garda Vișina, dar și echipe de voluntari. Pompierii au reușit să lichideze incendiul după câteva ore de luptă cu flăcările. Conform comunicatului transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, anexa gospodărească și acoperișul casei cu etaj din vecinătate au fost mistuite de foc, pe o suprafață de circa 400 de metri pătrați. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit la un conducător defect sau cu improvizații. Nu au fost înregistrate victime, iar pagubele sunt în curs de stabilire.