Stirile National TV
Florin Cîțu susține că românii ar putea reveni la normalitate de la 1 iunie
Românii ar putea reveni la normalitate, în mai puțin de trei luni! Anunțul a fost făcut de către premierul Florin Cîțu, în cadrul unei conferințe de presă.
FLORIN CÎȚU, premierul României
"Avem nevoie să arătăm românilor momentul în care vom reveni la normalitate. 1 iunie este primul pas care îl văd. Repet, nu înseamnă o deschidere 100%, dar este primul pas."
Șeful Executivului a subliniat că o redeschidere totală a economiei va fi posibilă atât timp cât numărul persoanelor vaccinate va fi suficient de mare.
FLORIN CÎȚU, premierul României
"În aceste două luni vom avea aproape 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România și sunt foarte importante pentru că la finalul lunii mai, ar însemna, în cel mai pesimist scenariu, să avem cu siguranță 5 milioane de persoane vaccinate și într-un scenariu mai optimist, 6,3 milioane de persoane vaccinate."
Florin Cîțu a mai precizat că, până la finalul lunii iulie, numărul persoanelor imunizate împotriva noului coronavirus ar putea ajunge chiar la 10 milioane. Șeful Guvernului a mai adăugat că românii nu vor avea nevoie de certificatul verde pentru a merge în vacanță pe teritoriul țării noastre.