Stirile National TV
Fonduri europene pentru fermieri
Șanse de dezvoltare pentru fermierii români prin intermediul fondurilor europene. Aceștia vor avea la dispoziție noi oportunități de finanțare în perioada următoare, prin intermediul programelor europene destinate agriculturii. Printre cele mai așteptate se numără programul „Tânărul Fermier”, care le oferă tinerilor sub 40 de ani posibilitatea să acceseze fonduri de până la 70.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor.
PETRU LUHAN, expert fonduri europene
"Și agricultorii se bucură de fonduri europene în acest an. Urmează să se lanseze câteva programe foarte atractive, atât 'Tânărul fermier' cât și măsura fostă 4.1 pe PNDR, care acum este pe PNS, care finanțează până la 1,8, 2 milioane, chiar 2,5 milioane, în funcție de regiune și de proiect, pentru fermierii care vor să înființeze ferme, să renoveze ferme, să achiziționeze utilaje pentru prelucrarea terenului sau să achiziționeze utilaje pentru ferme zootehnice. Nu în ultimul rând sunt finanțate structurile de procesare în domeniul agro-alimentar, cofinanțările proprii au scăzut, deci ajutorul financiar nerambursabil a crescut semnificativ până la 80, 85% din valoarea totală a costurilor eligibile. Pentru aceasta trebuie să elaborăm un proiect tehnic și o cerere de finanțare, să depunem în timp util, și apoi urmează semnarea contractului și achiziția propriu-zisă."
În plus, alte programe sprijină grupurile de producători și cooperativele, facilitând accesul la piață și îmbunătățind competitivitatea produselor agricole. Aceste programe fac parte din Planul Național Strategic 2023-2027, care vizează dezvoltarea sustenabilă a agriculturii și economiei rurale din România. Fermierii interesați sunt încurajați să se pregătească pentru lansarea oficială a programelor și să depună proiectele în termenele care vor fi anunțate în curând.