Stirile National TV
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, dezvinovățiri și acuzații
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a avut, astăzi, o primă reacție după ce a fost demis de premierul Florin Cîțu. Într-o conferință de presă maraton, Voculescu a lansat numeroase acuzații la adresa premierului și a susținut că a luat măsuri și decizii corecte. Printre altele, el a menționat că sunt diferente între decesele de COVID-19 raportate si cele reale, cu precizarea căp ar fi început o investigație care arată diferente fundamentale între ceea ce se raportează si datele reale. Referitor la motivul demiterii sale din funcția de ministru al Sănătății, Voiculescu se dezvinovățește și spune că Raed Arafat este cel care trebuia să îl anunțe pe Florin Cîțu despre controversatul ordin privind modificarea criteriilor de carantinare. Ca reacție la acuzațiile lansate de fostul ministru al Sănătății, premierul Cîțu, aflat în vizită la Cluj-Napoca, a precizat că nu comentează opinii personale și a dat asigurări că „guvernarea funcționează”. Întrebat despre acuzațiile lui Vlad Voiculescu privind falsificarea datelor, premierul a precizat că i-a cerut vicepremierului Dan Barna, care are în coordonare Ministerul Sănătății, să spună dacă știa despre aceste lucruri și ce măsuri a dispus. Dacă premierul nu a dorit să riposteze la acuzațiile lansate de Vlad Voiculescu, în schimb, parlamentarul PSD, Alexandru Rafila, l-a atacat dur. El a declarat, astăzi, că fostul ministru al Sănătăţii nu avea viziune, nu știa ce are de făcut și nu era asumat.