Stirile National TV
Fragmente de dronă rusească, pe teritoriul românesc
Situație tensionată, la granița României! Conform informațiilor transmise de Ministerul Apărării Naționale, fragmente ale unei drone rusești au fost găsite, marți-seară, pe teritoriul țării noastre. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat că au fost descoperite mai multe fragmente dintr-o dronă rusească folosită în atacurile asupra unor ţinte din Ucraina. Purtătorul de cuvânt al MApN, generalul Constantin Spînu, a declarat, miercuri, că mai multe elemente care pot fi asimilate unor elemente de dronă au fost descoperite pe malul românesc al Dunării, în apropierea localității Ceatalchioi. Ministrul Tîlvăr s-a deplasat la fața locului, unde acționează o echipa de investigație. Investigatorii au ridicat probe pentru analize, astfel încât să se stabilească proveniența fragmentelor de dronă și momentul în care au ajuns în România, a precizat Spînu. Resturile au fost descoperite după atacurile din nopțile trecute, asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Ministerul Apărării a declarat că vor fi mai multe puncte de observație și patrule în zonă. Descoperirea vine după ce informațiile din surse ucrainene vehiculate anterior în spațiul public, privind căderea unor drone rusești pe teritoriul țării noastre, au fost respinse categoric de oficialii de la București. ”Nu a existat nicio piesă sau dronă care să fi ajuns în România. Am verificat absolut tot. Noi avem control total asupra spațiului aerian”, a declarat președintele Klaus Iohannis. Declarația a fost susținută și de Ministerul Apărării Naționale. Este posibil ca fragmentele să provină de la o dronă rusească doborâtă de ucraineni, iar acestea au ajuns întâmplător pe teritoriul României, arată analiștii militari.