Stirile National TV
Fraudă prin e-mail
Semnal de alarmă, transmis de Poliția Română! O nouă tentativă de fraudă prin e-mail circulă în mediul online. În astfel de mesaje, expeditorul își atribuie identitatea unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul structurilor de aplicare a legii, precum Europol, Interpol, F.B.I sau Poliţia Română. Victimele sunt informate că fac obiectul unor presupuse proceduri judiciare, ca urmare a accesării unor site-uri în care sunt prezentate acţiuni cu un caracter sexual explicit, săvârşite de minori, și sunt transmise chiar citații false ori convocări. Victimele sunt somate să plătească și amenzi, cât mai rapid, pentru a preveni demararea unei proceduri judiciare şi emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele destinatarului. Potrivit Poliției Române, la acest tip de fraudă, cunoscută sub numele de ”government impersonation scams”, instituţiile de aplicare a legii la nivel internaţional au transmis mai multe mesaje publice de informare a populaţiei. ”În situaţia în care primiţi astfel de e-mail-uri nesolicitate, vă recomandăm să nu răspundeţi, să nu accesaţi eventualele linkuri sau ataşamente şi să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de poliţie sau online, pe portalul de petiţii al Poliţiei Române”, se arată în același comunicat.