Stirile National TV
Gabriel Oprea, audiat la D.N.A.
Fostul vicepremier și ministru de Interne, Gabriel Oprea, a fost audiat vineri seară la DNA, în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Dosarul este încă în faza de cercetare penală, dar procurorii se pregătesc să formuleze concluziile pentru trimiterea în judecată. La ieşirea de la audieri, Gabriel Oprea a declarat că este nevinovat.
GABRIEL OPREA, fost vicepremier și ministru de Interne "Adevărul este că sunt nevinovat! Eram în timpul serviciului. Din păcate, polițistul a căzut în cele trei gropi de la 300 de metri de aici, care nu erau semnalizate corect, nu erau semaforizate."
La sediul DNA s-a aflat şi avocatul familiei Gigină, care a spus că rudele poliţistului s-au constituit parte civilă în dosar fără a preciza suma pe care aceştia o solicită drept daune. Avocatul a precizat că va face publică suma atunci când va avea acordul familiei. După ce a aflat de declarația lui Gabriel Oprea, mama lui Bogdan Gigină a scris pe pagina sa de socializare că nevinovat este fiul ei, care a murit pe o şosea plină de apă, într-o baltă de sânge, după 12 ore de program şi după ce cererea sa de a fi scos din dispozitiv fusese respinsă. Polițistul Bogdan Gigină a murit acum doi ani, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă nesemnalizată corect, de pe carosabil. La momentul producerii accidentului, Gigină făcea parte din coloana oficială care-l escorta pe Gabriel Oprea spre casă. Fostul vicepremier este cercetat pentru abuz în serviciu în acest dosar, privind folosirea nelegală a coloanei oficiale.