Stirile National TV
Gabriela Firea nu mai face târg la Piața Victoriei, după incidentele de la proteste
Primăria Capitalei anunţă, în urma protestelor de astăzi, că va muta Festivalul de colinde şi târgul din Piaţa Victoriei într-un alt loc, fără să precizeze unde. Primarul general Gabriela Firea susţine că acestă perioadă pare a fi „începutul anarhiei” şi dacă astăzi a fost împiedicată municipalitatea să organizeze legal un eveniment într-un spaţiu public, de protestatari agresivi, acelaşi lucru se poate întâmpla şi la Administraţia Prezidenţială sau la alte instituţii publice. Decizia vine după incidentele de la protestul de astăzi, din Piața Victoriei! Manifestanții au demontat schelele, scena şi gardurile instalate de angajaţii Primăriei Capitalei pentru târgul de sărbători și au împiedicat înaintarea mașinilor care transportau materialele necesare instalării casuțelor din târg. Jandarmeria a anunţat că trei persoane care au provocat tulburări ale ordinii publice şi au agresat un bătrân de 71 de ani au fost amendate cu 7.000 de lei. Scandalul a izbucnit după ce un protestatar l-a lovit pe bătrân. Jandarmii au intervenit, iar alți manifestanți au îmbrâncit forțele de ordine. Pe pagina de facebook a Jandarmeriei Române a fost postată o fotografie cu bătrânul agresat, lângă care este atașat mesajul: "Libertatea, sub toate aspectele și nuanțele ei, înseamnă respectarea celui de lângă tine, libertatea nu înseamnă să lovești fizic persoane în vârstă sau să jignești." Protestatarii din Piața Victoriei au scandat sloganuri împotriva primarului Capitalei Gabriela Firea şi a PSD. “Nu vrem târg şi festival, vrem pe Dragnea-n tribunal!”, au strigat, printre altele, cei aflaţi în piaţă. Atât liderul PNL, Ludovic Orban, cât și parlamentarii USR au anunțat că nu sunt de acord cu inițiativa primarului general al Capitalei și că spațiul din fața Guvernului este un loc în care oamenii se manifestă și își exprimă punctul de vedere.