Stirile National TV
Gazul natural, combustibilul viitorului, în România
Pentru România, gazul natural reprezintă o contribuție semnificativă la securitatea energetică națională, a declarat Niculae Havrileț, secretar de stat la Ministerul Economiei, în cadrul Romanian International Gas Conference. Acesta a mai precizat că, în viitor, gazul natural va înlocui energia produsă din combustibili fosili poluanți, în special cărbune, iar pentru a reuși este necesar să fie încurajate investițiile.
NICULAE HAVRILEȚ, secretar de stat în Ministerul Economiei și Energiei
„Trebuie sa încurajăm noi investiții pentru a obține o producție mai mare de gaz intern în România. De asemenea, intenționăm să incurajăm interesul pe investiții pentru extinderea producției de gaz natural în Marea Neagră”.
În acest context, directorul Energy Policy Group, Radu Dudău, consideră ca tranziția energetică ar trebui să fie în beneficiul oamenilor obișnuiți.
RADU DUDĂU, director Energy Policy Group
„Si, intr-adevar, sunt țări în Europa Centrală si de Est, majoritatea țărilor din această zonă au un sistem economic, oarecum, depașit, pentru ca este de inspirație veche, este un sistem centralizat bazat pe combustibil fosil. De aceea, trebuie sa fim foarte atenți și la dimesiunea socio-economica”.
Discuțiile s-au purtat și asupra finalizării Fazei I a gazoductului BRUA. România, Bulgaria, Austria şi Ungaria au semnat în septembrie, 2017, memorandumul pentru finalizarea gazoductului BRUA, proiect care are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est. Faza I a proiectului BRUA a fost finalizată, atât conducta, cât şi staţiile de comprimare, ceea ce va duce la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze a României, a anunţat secretarul de stat la Ministerul Economiei, Dan Drăgan. Pe de alta parte, directorul general Transgaz, Ion Sterian a dat asigurări că cel puţin 200.000 de metri cubi pe oră vor fi asiguraţi, iar pe relaţia cu Ungaria gazoductul este funcţional de o lună gata sa asigure capacitatea de 1,75 miliarde de metri cubi pe an. Conferința „Romanian International Gas Conference” a avut loc pe parcursul a patru zile, în sistem online.