Stirile National TV
Ghidul ”Eu Aleg”, prezentat în școlile din sectoarele 4 și 6 din București
Investiția în copii și tineri ar trebui să fie o prioritate pentru o societate ce își dorește progresul. Soluția este sprijinul educațional, care se poate obține pentru elevii de gimnaziu prin ghidul ”Eu Aleg”, prezentat în școlile din sectoarele 4 și 6 din București, respectiv la Liceul Teologic Adventist ”Ștefan Demetrescu” și la Colegiul Tudor Vladimirescu. Ghidul ”Eu Aleg” este conceput ca o resursă educațională destinată îndrumării elevilor de gimnaziu, pentru dezvoltarea personală.
FLORIN BĂCIOIU, manager general, Asociația Maxwell România
”Valorile, așa cum știm cu toții, sunt cele care ne stabilesc caracterul și cred că ne dorim cu toții să avem în jurul nostru atât elevi cât și colegi, și în general oameni cu un caracter înalt, pe care ne putem baza.”
DANIEL BĂLUȚĂ, primar, Sector 4 București
”Să transformăm copiii în oameni valoroși, oameni valoroși prin caracterul lor, oameni valoroși prin comportamentul lor, oameni valoroși prin altruismul pe care îl manifestă față de cei din jurul lor.”
CODRUȚA ERMILIA VITAN, inspector management, Sector 4
”Este un parteneriat pe educație. Astăzi vorbim despre educație și noi încercăm să implementăm la nivel de sector un ghid de bune practici pentru orele de dirigenție, ca pe un sprijin, o unealtă de sprijin, un instrument pentru profesori în realizarea unui mediu sigur și sănătos pentru copii și nu numai, în mediul școlar, chiar și în mediul familial și chiar și în mediul cartierului.”
Ghidul a fost testat cu succes în șase țări, în ultimii 10 ani. Peste două milioane de elevi au beneficiat de paginile sale. Ghidul este distribuit gratuit în școli. Pe viitor, lucrarea va fi tipărită și pentru elevii din celelalte sectoare ale Capitalei. Autoritățile speră ca acest proiect să fie extins la nivelul întregii țări.