Stirile National TV
Guvernanții optimiști, sindicaliștii rezervați
Guvernul și sindicatele din Educație nu reușesc să ajungă la un consens, cel puțin în acest moment, dar calea către o înțelegere este deschisă. După discuțiile cu reprezentanții Guvernului, în frunte cu premierul Nicolae Ciucă, liderii de sindicat din educație au anunțat că greva continuă. Liderul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunţat că Executivul a propus majorări salariale pentru angajaţii din sistemul de învățământ în două tranşe, una, de la 1 ianuarie 2024, şi a doua, din anul 2025.
NICOLAE CIUCĂ, premierul României ”Am avut o nouă întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din Educației. A fost o ședință cu echipe lărgite. Am considerat că e absolut corect și transparent ca dialogul să poată fi adus la cunoștiința tuturor dascălilor, pe măsurile agreate. În felul acesta, la nivelul Coaliției, că am participat împreună cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, cu ministrul Educației, al Muncii, cu Secretarul General al Guvernului, am vrut ca finalul să fie concludent pentru noi toți. Ne dorim să încheiem acest conflict de muncă. Este absolut o chestiune de responsabilitate față de sistemul de educație, față de copii și față de părinți.”
Și ministrul Educației, Ligia Deca, vede rezultatul discuțiilor de duminică într-o cheie pozitivă. Ea susține că discuțiile cu liderii federațiilor sindicale sunt îmbucurătoare și că sunt semnale pozitive. La rândul lor, liderii de sindicat au comunicat că se vor pronunța luni, la ora 10, după ce angajații din sistemul de învățământ vor ajungela o concluzie cu privire la proiectul actului normativ. Până atunci greva continuă. La finalul şedinţei de guvern, ministrul Educației, Ligia Deca, a subliniat că Executivul a căutat să fie luate toate măsurile, în aşa fel încât procesul educaţional şi procesele de evaluare să rămână într-un calendar.
LIGIA DECA, ministrul Educației ”Aşa cum ştiţi, conform calendarului actual, pe 13 iunie ar fi trebuit să se termine perioada de încheiere a situaţiilor şcolare pentru clasa a VIII-a şi pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a la seral şi frecvenţă redusă. Această dată se va prelungi până pe 16 iunie. În cazul celorlalte clase, nu se impun, în acest moment, modificări, ele având cursuri până pe 16 iunie, deci, practic, în acest moment, toate clasele, toţi elevii, până pe 16 iunie, trebuie să aibă situaţia şcolară încheiată. La fel, înscrierile pentru Bacalaureat şi pentru Evaluarea Naţională se vor prelungi până pe 16 iunie. În ceea ce priveşte probele scrise, aşa cum spuneam, nu se impune în acest moment modificarea calendarului acestora, nici pentru examenul de Bacalaureat, nici pentru Evaluarea Naţională. Pentru examenul de bacalaureat, probele scrise sunt programate în perioada 26-29 iunie, iar pentru Evaluarea Naţională, între 19 şi 22 iunie. Am primit extrem de multe mesaje de la elevi şi părinţi care ne subliniază nevoia ca aceste examene să-şi păstreze datele anunţate. De asemenea, am fost înştiinţaţi de o petiţie cu peste 40.000 de semnături în sprijinul echivalării probelor de competenţe de la examenul de Bacalaureat cu medii, aşa cum ordonanţa de urgenţă statuează. ”
Totodată, premierul Nicolae Ciucă a declarat că, luni, după răspunsul sindicaliştilor, va avea loc o nouă şedinţă de Guvern, pentru aprobarea Ordonanței de Urgență privind salariile, şi, astfel, conflictul de muncă se va încheia. Tot luni, șeful Executivului va demisiona, iar mandatul de premier va fi pus la dispoziția liderului PSD, Marcel Ciolacu, așa cum prevede înțelegerea dintre liberali și social-democrați, încheiată la momentul formării Coaliției.