Stirile National TV
Guvernul a hotărât majorarea salariului minim pe economie
Guvernul a aprobat astăzi majorarea cu 9% a salariului minim brut pe economie! Salariul minim majorat va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019.
VIORICA DĂNCILĂ, premierul României "Adoptăm acest act, având în vedere Ordonanţa de Urgentă prin care am modificat Codul Muncii şi am introdus noţiunea de salariu minim diferenţiat. Majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 2.080 de lei reprezintă o creştere de 9,47 la sută, iar nivelul de 2.350 de lei aplicat pentru personalul cu studii superioare şi vechime în muncă de cel puţin un an reprezintă o creştere de 23,68 la sută."
Viorica Dăncilă a ţinut să sublinieze că salariile din sistemul bugetar vor continua să crească potrivit legii salarizării unitare adoptată de Parlament, precizând că, la construirea bugetului pentru anul viitor, se are în vedere această majorare a salariilor din sistemul public, dar şi a veniturilor pensionarilor.
VIORICA DĂNCILĂ, premierul României "Cu alte cuvinte, salariile şi pensiile nu vor şi îngheţate, vor creşte. Aceasta, pentru că au apărut în spaţiul public anumite informaţii, care pot crea incertitudine şi cred că nu este drept să ne jucăm cu sentimentele pensionarilor, ale salariaţilor şi să ducem în spaţiul public informaţii eronate."
Șefa Executivului a adăugat că angajaţii de la stat vor primi şi în următorii doi ani voucherele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei. Analiștii economici atrag, însă, atenția, că aceste creșteri ale salariilor și pensiilor vor provoca o reacție în lanț a scumpirilor.